Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a transmis că salută decizia Curții Constituționale a României (CCR), care a respins obiecțiile de neconstituționalitate care au fost ridicate în ceea ce privește Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private.
Legea contestată la CCR aduce modificări Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, precum și Legii nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private.
Actul normativ a fost analizat în ședința din 4 aprilie, de judecătorii constituționali, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, la sesizarea Opoziției.
„Măsurile de reformare a legislației din domeniul sistemului pensiilor private vizează, pe de o parte, o îmbunătățire a capacității de supraveghere a Autorității de Supraveghere Financiară în interesul consumatorilor, iar pe de altă parte consolidarea cadrului de reglementare”, au transmis oficialii ASF.
Autoritatea de reglementare a reamintit cu această ocazie principalele modificări ale cadrului legislativ care guvernează sistemul pensiilor private:
Cu majoritate de voturi, CCR a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și de deputați neafiliați și a constatat că Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.174/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private, precum şi dispoziţiile art.I pct.59 [cu referire la introducerea art.140 ind. 2 din Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat] și ale art.II pct.59 [cu referire la introducerea art.120 ind.2 din Legea nr.204/2006 privind pensiile facultative] din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.174/2022, sunt constituționale în raport cu criticile formulate, conform comunicatului de presă publicat.
Deciziile CCR sunt definitive și general obligatorii.
„În esență, Curtea a constatat că motivele de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor art.1 alin.(3) și (5), ale art.69 alin.(2), ale art.70 alin.(2), ale art.75 și ale art.76 alin.(3) din Constituție, din perspectiva nerespectării termenului regulamentar privind imprimarea și difuzarea către deputați a raportului comisiei sesizate în fond, sunt neîntemeiate, întrucât ceea ce se invocă în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate reprezintă o chestiune care ţine de aplicarea regulamentelor parlamentare în cazul adoptării unei legi aflate în procedura de urgenţă”, se arată în documentul citat.
În plus, Curtea a constatat că motivele de neconstituţionalitate extrinsecă privind încălcarea de către Ordonanța de urgență a Guvernului nr.174/2022 a dispozițiilor art.115 alin.(4) din Legea fundamentală sunt, de asemenea, neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, împrejurările reținute în preambulul ordonanței de urgență criticate se încadrează în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa Curții Constituționale, iar, pe de altă parte, urgenţa a fost motivată corespunzător în preambulul ordonanţei de urgenţă.
De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile articolelor contestate din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.174/2022 sunt redactate cu suficientă claritate şi previzibilitate astfel încât să poată fi aplicate și nu produc, în sine, o insecuritate juridică.